Îmi tot muşc limba de câteva zile şi nu-mi vine chiar s-o zic cu toată gura. Dar, gândidu-mă la ultimele săptămâni, am strâns destule date cât să îndrăznesc să pun întrebarea din titlu. Pe scurt, în trei paragrafe: De când tot facem 13-14 cu ordonanţele Guvernului şi ieşim cu muci la nas şi pancarte ghiduşe pe stradă, mi-a devenit destul de clar că am prins curaj. Ăştia care dormeam aiurea în izmene când n-ar fi trebuit. Şi am prins curaj pe bună dreptate. Nu mai luăm de bune vorbele vreunui ministru (oricare ar fi el/ea) aruncate la fentă. Reacţionăm instant şi în jumătate de orăciteşte tot…

Urmăresc pe bloguri, facebook şi pe site-urile de ştiri româneşti dezbaterea despre întâmplările nefericite din noaptea de Revelion de la Köln. De cele mai multe ori, concluzia cititorilor e deja trasă. Legătura între agresiunile sexuale şi religia sau ţara de origine a potenţialilor vinovaţi a fost făcută demult. Reacţia e ceva de genul: “I-au trebuit lui Merkel refugiaţi. Poftim ce fac sălbaticii ăştia.” Inclusiv pe site-uri germane, mulţi se folosesc de noaptea respectivă să atace orice este “străin”, alţii încearcă – mai cu jumătate de gură – să scoată imigranţii din discuţie. Problema de bază (violenţa împotriva femeilor) nici nu mai există. Întrebări de genul “ceciteşte tot…

Abia trecuseră câteva ore de la atentatele din Paris de săptămâna trecută. Pe Twitter zbura cu viteze ameţitoare (peste 50.000 de share-uri în câteva ore) un ciripit de la vloggerul Jack Jones care zicea aşa: No media has covered this, but R.I.P to all the people that lost their lives in Lebanon yesterday from Isis attacks pic.twitter.com/mZXUEcxDmR — Jackjonestv (@jackjonestv) November 14, 2015 Este doar un exemplu de reproş adus presei, care ar fi ignorat tragedia din Liban şi s-ar fi concentrat numai asupra celei din Franţa. Iată şi alt exemplu, de la un artist filipinez care are peste 40.000 de share-uri pe Facebook: E îndreptăţit reproşul? Martinciteşte tot…

Înainte să încep cu gândurile mele despre proteste şi schimbare, simt nevoia să revin un pic la postul anterior şi să menţionez următoarele trei lucruri: Sunt perfect de acord că preşedintele Iohannis putea şi ar fi trebuit să organizeze consultările cu protestatarii/membrii societăţii civile mult mai bine (mai transparent şi nu pe genunchi). Mă interesează în continuare în baza căror criterii au fost selectaţi cei 20 prezenţi vineri la Cotroceni şi aş vrea să văd măcar o înregistrare a şedinţei, dacă nu pe toată. Pot înţelege supărările unor protestatari/ong-işti sau ale altor invitaţi care au refuzat să se ducă la Cotroceni (ca să nu legitimeze heirupismul) şiciteşte tot…

E opt seara. Mai sunt patru ore în care puteți face propuneri pentru oameni care să meargă mâine la consultările de la Palatul Cotroceni. După protestele numeroase de zilele trecute, e important să mergem și cu un mesaj structurat la Președinție și să arătăm că nu suntem numai împotriva cuiva, ci și pentru ceva. E un moment important. Aș zice chiar: this is it. În acest context și pentru că timpul e foarte scurt, iată recomandarea mea: Tudor Benga. Brașovean de 34 de ani, antreprenor, studii în Statele Unite, prieten bun mie și cineva în care am încredere. Nu numai că știe să articuleze problemeleciteşte tot…

O fi urât că folosesc cuvântul ăsta în legătură cu oameni, dar asta facem: reşapăm figuri de demult, compromise, derizorii, submediocre. Personalităţi care ar trebui ignorate, lăsate să-şi vadă de ale lor în spaţiul privat. Nu. Noi le mai dăm o a doua, a treia, a n-şpea mia şansă să se desfăşoare în tribuna publică. Până când? Despre cine vorbesc? Exemple sunt cu duiumul: Anghel Iordănescu, generalul pupător de iconiţe, este iarăşi antrenorul echipei naţionale de fotbal a României. Da, a avut ceva performanţe, dar numirea lui pentru a treia oară ca selecţioner ne-a catapultat spectaculos înapoi în anii nouăzeci. Aşa un sentiment de déjàciteşte tot…