Atentat la empatie

Abia trecuseră câteva ore de la atentatele din Paris de săptămâna trecută. Pe Twitter zbura cu viteze ameţitoare (peste 50.000 de share-uri în câteva ore) un ciripit de la vloggerul Jack Jones care zicea aşa:

Este doar un exemplu de reproş adus presei, care ar fi ignorat tragedia din Liban şi s-ar fi concentrat numai asupra celei din Franţa. Iată şi alt exemplu, de la un artist filipinez care are peste 40.000 de share-uri pe Facebook:

foto: Leemarej, Facebook
foto: LEEMAREJ, FACEBOOK

E îndreptăţit reproşul?

Martin Belam (fost junalist la BBC şi The Guardian) a verificat acest lucru deja aici. Pe scurt: nu. La o simplă căutare pe Google a găsit peste 1.286 de articole despre atentatul de la Beirut. Multe dintre ele au fost publicate (pe 12 şi 13 noiembrie) înaintea atentatelor de la Paris. Inclusiv media româneşti (printre altele Agerpres, Mediafax, Digi24, Ziare.com, ProTV, Realitatea) au scris detaliat despre subiect. Deci “no media has covered this” pică. Nu mai pun că poza din tweet-ul lui Jones e dintr-un articol BBC din 2006, fără vreo legătură cu atentatele de săptămâna trecută.
Foto (print screen) de aici: HTTP://NEWS.BBC.CO.UK/2/HI/MIDDLE_EAST/5343188.STM (BBC, 2006)

Aşadar, nu pot să-l iau în serios şi, cu atât mai puţin, să dau share la aşa ceva. E iresponsabil.

Cât despre celelalte atentate care ar fi fost ignorate de media (Kenya, Siria, Afghanistan, Palestina, Irak) – lucru pe care îl afirmă desenul de mai sus – nici acesta nu se susţine. Daţi nişte căutări pe Google şi veţi vedea. Situaţiile din Afghanistan şi Siria sunt atent urmărite şi relatate de media de ani de zile. Tot din media am aflat şi despre ultimele atentate din Kenia (Universitatea Garrissa, aprilie 2015). Pe scurt: majoritatea posturilor de televiziune, radio şi publicaţiilor (tipărite şi online) – inclusiv cele româneşti – ne aduc astfel de ştiri în sufragerie, în metrou şi la chioşc. Doar că multe nu ne interesează şi trecem peste ele ca şi cum n-ar fi existat.

Aşadar, trec la noi, consumatorii. Şi aici începe problema, de fapt. Cu mâna pe inimă, câţi am dat “share” la ştirea despre atentatele din Beirut? Mulţi dintre cei care rezonează cu reproşul formulat mai sus, sunt aceeaşi care n-au dat mai departe ştirea cu atentatele din Liban şi au contribuit astfel la intensitatea redusă cu care a fost tratat şi perceput subiectul în spaţiul public. Intensitate pe care o critică acum absolut ipocrit. Deci, înainte să reproşăm mass-media un tratament inegal de relatare a tragediei din Paris vs. cele din alte state, hai să vedem câţi ne-am pus steagul kenian la poza de profil după masacrul de la Garissa? Câţi am aprins o lumânare în faţa Ambasadei Turciei după atentatul de luna trecută de la Ankara? Mali e în doliu naţional. Ne-am exprimat pe Facebook solidaritatea cu ostaticii omorâţi în Bamako? Cel mai probabil, nu.

Măcar să fim conştienţi. Dar să facem din asta vreo vină generală şi să o lăsăm să ne pătrundă ar fi greşit. Aşadar, bias-ul sau reacţiile disproporţionate de care acuzăm media ni le putem atribui liniştiţi nouă. Dar să nu le lăsăm să domine dezbaterea pentru că e periculos. Să ne fie clar că neurmărind presa şi doar social media – mai un vlogger, mai un artist – poate fi al naibii de înşelător. Or, din astfel de înşelătorii (intenţionate sau nu) pierdem. Pentru că începem să stabilim, să măsurăm şi să analizăm grade diferite de empatie faţă de victimele atentatelor. Chiar suntem tâmpiţi la cap? Acest lucru mi se pare a fi deja un câştig al terorismului. Preluarea şi propagarea unui astfel de discurs scindează. Iar ISIS, Al-Qaeda, Hezbollah, Boko Haram sau alte grupări teroriste asta urmăresc: să ne băgăm singuri prin “like&share” şi “retweet” frica în cap; să uităm că ţinta e combaterea terorismului şi să ne certăm între noi că nu simţim la fel când ei omoară. Şi să ajungem să atentăm singuri la empatia noastră. Îmi place să cred că nu suntem chiar atât de spălaţi pe creier.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *